Avantaje si functionalitati LED
Există câteva avantaje incontestabile care au promovat iluminatul utilizând surse cu semiconductori (LED):
LED utilizeaza mult mai eficient energia electrica
Lumina generată de LED utilizează mult mai eficient energia electrică decât în cazul surselor cu incandescenţă, unde aproape 90% din energie este utilizată pentru a încălzi filamentul până la incandescenţă. Pe lângă aceasta, sistemul optic utilizat este superior din punct de vedere al pierderilor. Eficienţa surselor de alimentare este un alt factor foarte important. Toate acestea, cumulat, duc la o eficienţă mult superioară faţă de soluţiile clasice. Aceasta se va reflecta în consumul de energie electrică.
Culoarea
LED-urile nu necesită filtre pentru a produce lumina de o anumită culoare. Culoarea este generată de materialul semiconductor.
Dimensiunea
Deoarece nu necesita incinte speciale vidate unde să se genereze lumina LED-urile pot avea dimensiuni de oridnul milimetrilor. Aceasta caracteristică le face utile pentru aplicaţii în care sursele tradiţionale sunt inutilizabile.
Timpul de aprindere/stingere
LED-ul ajunge la stralucirea maximă în câteva microsecunde, în timp ce sursele tradiţionale de lumină au nevoie de un timp mai lung, care este influenţat şi de temperatura exterioară.
Cicluri de aprindere/stingere
În aplicaţii care necesită aprinderi/stingeri repetate sursele cu LED şi-au demonstrat superioritatea întrucât ele nu sunt sensibile la numarul de cicluri.
Durata de viata
Durata de viaţa a LED-urilor (35.000-100.000 ore) este o măsură a degradării nivelului de lumină. Durata de viata a LED-urilor o depăşeşte substanţial pe cea a surselor de iluminat cu incandescenţă (1000-2000 ore) sau fluorescente (8.000-15.000). În plus sursele de iluminat cu LED sunt mult mai rezistente la variaţii de temperatură, vibraţii şi şocuri mecanice, fiind deci mai fiabile decât cele tradiţionale.
Dispersia luminii
În cazul LED-urilor lumina este direcţionată spre o anumită locaţie fară a se utiliza un reflector extern în timp ce în cazul surselor cu incandescenţă este răspândită în toate direcţiile.
Controlul superior
LED-urile se pot controla mult mai uşor cu sisteme de dimming, de controlul culorii sau programe de scenarii iluminare, etc.
Impactul asupra mediului
LED-urile conserva energia şi nu emit radiaţii ultraviolete. Ele nu conţin substanţe periculoase pentru mediul înconjurător spre deosebire de sursele de iluminat cu descărcare în gaze care conţin mercur. Durata de viaţă mult mai îndelungată face ca sursele de iluminat cu LED sa fie mult mai atractive din punct de vedere al protejării mediului.
Tendinţa mondială este de renunţare la sursele de lumină clasice, neeficiente energetic şi promovarea surselor de lumină performante, categorie din care fac parte LED-urile. Legislaţia europeană prevede înlocuirea până în 2017 a surselor de iluminat cu incandescenţă şi descărcare în gaze.